Inima mea are o bancă… şi te aşteaptă acolo. Am făcut cărare de la bancă la inimă. Inima te iubeşte , te cunoaşte, pentru că te simte cât de bun eşti şi când iubeşti pe cineva, iei sub acoperişul tău şi pe ea şi pe banca ei.
Astăzi, inima este mai potolită ca niciodată. Banca, are o brazdă de culoare vioaie şi parcă îi cresc flori din lemnul putrezit, peste care a nins şi a plouat cât te-a aşteptat. Din întâmplare, am zărit o urmă de seminţe pe cărare. M-am apropiat. Aveau un parfum plăcut şi m-am apropiat atât de tare, încât…încât se desluşeau clar şiruri de litere aşezate. Era un număr infinit de “te iubesc” şi de fiecare era legat un mărţişor cu fire răsucite.
Alexandra 