Scriitură de vineri

Cuvinte negre-au putrezit,
Sub alb de foaie-nzăpezit
O barcă-n plâns s-a umezit
Și capul greu s-a desfrunzit,
Iar mintea mea s-a repezit
Cu barca-n ceru’ limpezit
Crezând că-i foaie din granit.

Din foi grămadă s-auzit:
Un glas subțire, chicotit
Și-atunci spre el m-am năpustit.
Pe glasu-acela, franțuzit
Cu foșnetu’ l-am îngrozit,
Cuvinte negre-au înflorit
Sub alb de foaie-n ciripit
O barcă-n plâns a amuțit
Și inima s-a spovedit…

Cafea

E sâmbătă prea dimineață?
Ce vrei s-oferi în dar?
Cafeaua asta este gheață
Și tu nu ai habar!

Cafeaua asta este rece
Ca ochiul de copil,
Un gând: să mă iubești cât zece
Dar tu, nu ești stabil!

Cafeaua asta putrezește
În întuneric mort,
Hai zi-mi: je t’aime în frațuzește,
Sau nu, că faci efort…

Și ceașca asta se tot plânge
Că n-am băut din ea,
Parfumul tău,iubire-n sânge,
Se scaldă-n ceașca mea.

Și știu: cafeaua mea cu pâine,
Va fi ca azi și ieri…
Dar făr’ iubirea ta de mâine,
Și fără primăveri.

Eseu ”Arta ”

Uneori se pierde firea,
Alteori se pierde arta,
Tot zâmbind cu amintirea
Amăgim prea crud chiar soarta.

Mii de pete și culori,
Pensule întinse-uscate
Agitate-n coș cu sfori
Înnodându-le pe toate.

Arta macină în sine:
Negrul frumului de țară,
Îndulcind miere de-albine
Și cu florile de-afară.

Uneori se pierde viața,
Alteori se pierde arta
Ori zâmbind pe dos cu soarta
Ne sleim cu dimineața.