Jocul unui copil

Închidea ochii și îi deschidea des în mijlocul unui albastru cum rar vezi în zilele caniculare. Purta o rochiță vaporoasă, cu dantelă albă pe margini și două codițe împletite de dragostea mamei sale. Iarba era atât de înaltă, încât, stând lipită de pământ, nu putea fi observată decât de buburuzele care aterizau din când în când pe rochița ei albă și cele câteva furnici care mergeau de-a dreptul peste piciorușele ei fără vreun efort.
Căsuţa nu era departe, obişnuia să se joace toată ziua în locurile învecinate, în poeniţă şi pe câmpia cu flori, mâncând colăceii babei – fructele unei plante asemănătoare cu nalba, culeasă de gospodari pentru hrana animalelor.
Era un copil la fel de fericit precum fluturii pe care îi păcălea să se aşeze pe florile din mânuţele ei, aşa cum o învăţase bunica.În buzunărel avea câteva bomboane neambalate şi o bucată de aţă, uitată încă de dimineaţă când a ajutat să pună în ac.Copacul ei preferat făcuse deja fructe verzi, dar nu le putea mânca pentru că nu aveau niciun gust şi ştia că toamna, merele pădureţe vor fi dulci şi uşor de cules pentru un copil cu mâinile aşa de mici. S-a aşezat comod în iarbă, învelind bomboane în frunze şi legându-le încâlcit cu aţă. Uneori obosea şi cădea pe spate, în umbra de copac, în umbra de iarbă, de buruiene cu gâzuliţe si fragi.

Noaptea se apropia pentru că soarele îşi aduna perne cu nori şi apunea ca un ultim căscat peste câmpie şi case. Fetiţa atârnă bomboanele în copac, îl sărută pe scoarţă şi pleacă zâmbind şi ţopăind spre casă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s