Primăvară de aprilie

E primăvară. Vrăbiile au numărat deja crenguțele sărind ba pe una, ba pe alta. Soarele s-a gâdilat cu propriile raze și a strănutat, lăsând în urmă bucățele sclipitoare pe arborii somnoroși, părând a fi oglindă spartă în fața frumuseții naturii. Verdele, petice nuanțate de verde, atârnate elegant de ramuri, pare să ne îmbobocească și nouă bucuria de a trăi: copilașii au ieșit să joace șotron sub cel mai înflorit copac, din care, peste puțin timp, se vor înfrupta din fructele acrișoare, calde de sub soare, vor agăța vișine la urechi și vor râde în hohote într-un joc copilăresc în care se vor bate cu sâmburi mici așa cum făceam noi în grădina cu amintiri.
Fetele culeg din iarba moale, gândăcei ageri, care au prins gustul jocului “de-a v-ați ascunselea” și se pierd printre degetele copilelor cu bucle fluturate de vânt. O albină se așează pe floarea cea mai parfumată pe care am ales-o cu privirea, o înconjoară de trei ori și se așează ca un avion de hârtie. Imediat, un vânticel îi ridică aripile până la creștet, dar se astâmpără, vrând să ia la dans iarba de pe un câmp îndepărtat și deodată văd valuri ritmate pe care reușeam să le sparg într-una din frumoasele mele veri, când mă îndrăgosteam toată ziua de soare, de la răsărit până la apus, când inima îmi bătea că s-a ascuns și nu mai puteam să îl văd până a doua zi dimineață.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s