Între noapte si zi

Privesc. Atât de sus s-a înălţat cerul, oare cine l-a urcat cu scara? Valuri de hârtie neagra precum pupila unui nou-născut care are să se nască, se aşterne de jos în sus, de sus în jos, cine ştie? Ghemotoace greblate de iarbă uscată, mimează sublimul, nu numeroasele lui stele. Stele înfipte din loc în loc, ca agrafele în părul unei femei pe care nu o cunoşti de departe. Pe chipul tău se reflectă carul mare şi carul mic, iar stelele dispar una câte una. Păsările de zi le înlocuiesc pe cele de noapte, lovindu-şi aripile una de alta, asemeni primului sărut, pe fundal cu bătăi de inima tot mai în şoaptă.

Întunericul de pe cer se destramă ca o şosetă de lâna, luna îţi şopteşte versuri pentru mine. Tac.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s