Fobii

Mi se pare că merg de-a lungul peretelui
Umbre, mici umbre
Atât de mici…încât
Am senzaţia că ţin un discurs
Un discurs în faţă mulţimii
Se aud vreascurile trosnind
Ca şi cum le-aş aduna
Le-aş aduna în mijlocul stomacului meu
Le-aş strânge ghemotoc
În podul palmei
Palmă rece, ca şi vremea
Cu nori negrii înşiraţi pe sfoară
Ţesută de mii de păianjeni
Cu atât de multe culori
Încât…încât înnebuneşte privirea
Şi se rotesc ochii în creştet
Precum două monezi
În zilele sărăcăcioase
În care le puneam cu grijă
la întuneric
De care toţi se tem:
Copii mari şi mici
Cei ce se joacă vara în nisip
Pe vreme caniculară
Şi parcă ai da…
Ai da orice pentru un strop de apă
Dar ştii..marea e acolo
Te-ai aruncă în ea
Că un nebunatic flamand, singur
Ţi-ai înfinge capul în nisip, sub mare
Departe, sub mare
Dând ochii cu rechinii
Şi parcă i-ai întreba: “de ceee?
De ce eu? acum? aici?”
Şi ai sta neclintit
Ca un ciob de lemn
Cioplit pentru prima oară
Cu lama şi cu mâinile umede
Atunci abia soarele
Se mai holbează la tine, la mine
Şi dă din umerii goi
Ca inima mea, goală
Când merg de-a lungul peretelui…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s